FLORA NĂSTASE: „NU DESENEZ SCHIȚE, AM TOTUL ÎN MINTE”
Creez în funcție de materialul pe care îl am, pe care îl las să mă inspire. Chiar dacă am în minte un anumit model, îl definitivez pe măsură ce avansez cu lucrul la o haină. Pun materialul pe masă, după ce echipa mea îl lucrează, după ce alegem bucățile potrivite. Materialul se bate, se întinde… Și, abia după ce materialul este finisat, îmi imaginez modelul. Fiecare material spune povestea unei haine. Fiecare haină este o poveste! Așa că, odată ce am materialul întins pe masa de lucru, mă las inspirată de textura lui, de culoare…