FLORA NĂSTASE: „CUM ALEGEM O HAINĂ DE BLANĂ DE CALITATE”
Haina de blană este un obiect vestimentar, nu neapărat o investiție! Adică, haina de blană este o investiție în măsura în care și o pereche de pantofi poate fi o investiție… Pentru că o pereche de pantofi poate fi mai scumpă decât o haină de blană!
Rolul principal al hainelor pe care vi le propun este acela de a ne face să trecem prin iarnă, cu eleganță și stil. Hainele pe care le realizez sunt gândite pentru a fi purtate. Nu doar că realizarea lor garantează rezistența în timp, dar designul pe care îl gândesc pentru produsele mele face ca hainele să fie comode, ușor de purtat, chiar dacă efectul este… superglam!
M-aș bucura dacă româncele nu ar mai privi haina de blană ca pe o investiție pentru generații ci ca pe o investiție în propria imagine! Femeile merită să se simtă frumoase și prețuite, iar o haină de blană le dă acest sentiment.
E adevărat că o haină de blană rezistă și mai mult de 40 de ani, dar de ce să nu ne bucurăm de ea, din prima clipă?! În plus, odată cu trecerea timpului, derma se strânge, așa că haina de blană va deveni o măsură mai mică. Dacă nu are o croială amplă, e posibil ca, după 20-30 de ani, haina să nu ne mai vină. Nu pentru că nu ne păstrăm noi măsurile, ci pentru că timpul își spune cuvântul asupra materialelor naturale.
Cred că, atunci când cumpărăm o haină de blană, trebuie să ne uităm la preț. O haină ieftină… ascunde un motiv pentru acel preț. Trebuie să aibă un minus. Modelul e frumos, ca să atragă și atunci… înseamnă că rabatul e la calitate!
Apoi trebuie să verificăm să nu cadă părul. Și recomand să verificăm acest aspect în mai multe zone ale hainei.
Atenție, de asemenea, la eventualele decolorări ale hainei. Hainele ținute mult timp în vitrină, pot avea porțiuni decolorate de soare.
Cea mai bună garanție a calității este locul de unde cumpărăm haina. Nu cred în calitatea hainelor pe care le găsim, în piețe, de exemplu. Adică, printre cartofi, roșii și castraveți… să vinzi și haine de blană. E clar că nu ne putem aștepta la calitate!
În plus, atunci când cumpărați o haină de blană, nu uitați de drepturile dumneavoastră! Firmele de top oferă certificate de garanție. Eu ofer garanție de un an la hainele cu eticheta mea.
V-ați ales modelul preferat?
Purtați blănuri, doamnelor!
Cu drag,
Flora Năstase